Oraşul de sub Tâmpa – Începuturi

          Situat de-a lungul marilor trecători (Bran şi Predeal), care leagă Transilvania de Muntenia,Oraşul de sub Tâmpa datează din veacul al XIII-lea. Datorită poziţiei şi unor importante privilegii primite în timpul regelui maghiar Ludovic de Anjou (1342 – 1382), Braşovul a devenit un puternic centru meşteşugăresc şi comercial şi un punct de legătură cu Europa Centrală şi Orientul.

Brasov-medieval-map

Oraşul a fost fortificat de timpuriu. Din sistemul de fortificaţii astăzi mai pot fi văzute doar câteva bastioane, păstrate în incinta zidurilor şi turnurile Alb şi Negru. În mijlocul pieţei centrale a oraşului a fost ridicat localul vechii primării, cunoscut sub numele de „Casa Sfatului”, clădirea suferind de-a lungul timpului numeroase transformări arhitecturale. Nu departe de această clădire, a fost ridicată cea mai mare biserică gotică din Transilvania(măsoară 89 m lungime şi 39 m lăţime). Construită între 1384 şi 1477, Biserica Neagră îşi va primi numele în urma incendiului din 1699.

În Evul Mediu, Braşovul a fost un important centru cultural săsesc şi românesc, activând aici reprezentanţi ai Umanismului şi Reformei. În prima jumătate a secolului al XVI-lea, Johannes Honterus a introdus luteranismul adoptat de saşi, a întemeiat un gimnaziu săsesc şi a înfiinţat prima tipografie din Transilvania. La marginea Braşovului, în Şchei, era un puternic centru al ortodoxismului românesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s